Diagnosticul și tratamentul cancerului mamar la Medpark
Cancerul glandei mamare este cel mai frecvent tip de cancer diagnosticat în rândul femeilor atât la nivel mondial, cât și în Republica Moldova.
Cercetările efectuate în acest domeniu au contribuit esențial la îmbunătăţirea metodelor de screening și de diagnostic precoce a cancerului de sân, iar metodele de tratament au înregistrat și ele un progres semnificativ.
Semne de alarmă care necesită adresarea primară la medicul de familie
Cancerul de sân poate fi asimptomatic la etapa timpurie, dar în timp se poate manifesta prin următoarele simptome:
- umflarea parţială sau a întregului sân, modificarea simetriei formei şi conturului sânului;
- inversarea mamelonului (retragerea în interior, cu dispariţia acestuia);
- înroşirea, pigmentarea, încrețirea, îngroșarea sau exfolierea pielii de pe sân;
- apariția unui nodul sau o îngroşare a unei porţiuni de sân (rareori mai mulţi), care se simte la palpare diferit de ţesutul înconjurător: de formă ovoidă, cu margini neregulate şi de cele mai deseori este moale şi nedureros;
- durere la nivelul sânilor sau mameloanelor, uneori cu disconfort în fosa axilară (sub braţ);
- scurgeri mamelonare, în special dintr-un singur duct mamar și cu caracter sanguinolent;
- noduli palpabili în zona axilară: pot fi moi şi nedureroşi sau mai duri şi dureroşi.
SCREENING ȘI DIAGNOSTIC
Cel mai frecvent cancerul de sân se detectează primar la mamografie, înainte de a fi simțit de către pacient. Metodele de investigație și de screening includ:
- auto-examinarea sânilor se recomandă a fi efectuată în scop profilactic la o săptămână după ciclul menstrual, începând cu vârsta de 20 de ani;
- ecografia mamară este a doua tehnica imagistică a sânului și a glandei mamare care are avantajul de a nu emite radiații către celulele organismului. Ecografia poate depista: delimitarea, dimensiunea și localizarea unor formatiuni suspecte la nivelul sânului, se recomandă a se efectua în special în ziua a 7-10 după terminarea ciclului menstrual.
- examenul clinic al sânilor și ganglionilor limfatici din axilă se recomandă anual începând cu vârsta de 40-50 de ani, se efectuează de către medicul mamolog.
- mamografia poate detecta cam toate masele solide de la nivelul sânului (comparativ cu ecografia care poate vedea masa lichidiană de la acest nivel, sau fluxul sanguin de la nivelul sânului). Din punct de vedere al screening-ului este recomandată o mamografie anuală la toate femeile, începând cu vârsta de 45-50 de ani.
- biopsia – verifică tipul de celule identificate în cancerul de sân, agresivitatea (gradul) bolii și celulele canceroase cu receptori hormonali sau alți receptori care pot influenţa opţiunile de tratament; Biopsia ecoghidată cu ac gros este abordarea de diagnostic recomandată pentru cancerul de sân nou diagnosticat. Aceasta este o metodă pentru obținerea țesutului mamar fără intervenții chirurgicale și poate elimina nevoia de intervenții chirurgicale suplimentare. Biopsia excizională deschisă este îndepărtarea chirurgicală a întregii formațiuni.
- rezonanța magnetică nucleară (RMN) – generează imagini ale interiorului sânului, recomandat în special femeilor cu un risc crescut de cancer de sân sau în cazurile când informaţia obţinută la mamografie şi ecografie necesită a fi detalizată.
Ultrasonografia și RMN-ul sunt mult mai sensibile decât mamografia în depistarea cancerul invaziv în cazul glandelor mamare cu structură densă, cum ar fi pacientele de vârstă tânără. Mamografia combinată cu examenul clinic și RMN sunt mai sensibile decât orice alt test individual sau combinație de teste.
METODE DE TRATAMENT
Dacă în urma biopsiei s-a stabilit diagnosticul de cancer mamar, atunci se va reuni o echipă multidisciplinară formată din medic oncolog, mamolog, chirurg mamolog și medic radiolog, care vor elabora cel mai eficient plan de tratament în funcţie de tipul tumorii, stadiul și gradul, mărimea și sensibilitatea celulelor canceroase la hormoni. În plus, echipa multidisciplinară Medpark colaborează și cu specialiști oncologi din Turcia, care pot oferi o a doua opinie în privința celor mai complicate cazuri.
Tratamentul chirurgical se indică practic în toate cazurile. Obiectivele chirurgiei cancerului de sân includ rezecția completă a tumorii primare cu margini negative pentru a reduce riscul recurențelor locale și stadializarea patologică a tumorii și a ganglionilor limfatici axilari (ALNs) pentru a furniza informațiile prognostice necesare.
Tratamentul adjuvant al cancerului de sân este conceput pentru a trata boala micrometastatică. Tratamentul adjuvant pentru cancerul de sân presupune radioterapie și terapie sistemică (inclusiv o varietate de agenți chimioterapeutici, hormonali și biologici).
Tehnologiile moderne oferă perspective foarte bune pentru vinecarea cancerului de sân!
Tratamentul chirurgical
- Lumpectomia este recomandată în cazul tumorilor mai mici. În timpul lumpectomiei sunt îndepărtate tumorile şi porţiuni mici de ţesut din jur. Intervenția este recomandată pentru tumori mici, în stadiu incipient;
- Mastectomia este recomandată în cazurile care necesită îndepărtarea întregului ţesut mamar – lobuli, glande mamare, ţesutul gras și piele, inclusiv mamelonul si areola (mastectomie simplă). În unele cazuri, pielea de pe sân/mamelonul pot fi lăsate intacte pentru a îmbunătăţi reconstrucţia şi aspectul sânului;
- Înlăturarea unui număr limitat de ganglioni limfatici (biopsia ganglionului santinela). Ganglionul santinelă este primul ganglion care este afectat de cancer;
- Îndepărtarea mai multor ganglioni limfatici (disecția ganglionilor limfatici axilari);
- Înlăturarea ambilor sâni (mastectomie preventivă) aplicată în cazul în care au un risc foarte crescut de cancer la celălalt sân, din cauza unei predispoziții genetice sau unor antecedente familiale.
Volumul operator chirurgical în cazurile de cancer mamar a evoluat de la chirurgia radicală prin mastectomie spre tehnicile chirugicale mai puțin voluminoase, acestea fiind chirurgia de conservare a glandei mamare și chirurgia oncoplastică. Tendințele mondiale contemporane în tratamentul cancerului mamar sânt de a obține un aspect estetic cât mai bun postoperator, dar fără de a compromite securitatea oncologică a intervenției. Chirurgia de conservare a sânilor înlătură cancerul lăsând cât mai mult din sânul normal. De obicei, unele țesuturi sănătoase înconjurătoare și ganglioni limfatici sunt, de asemenea eliminate. Chirurgia oncoplastică combină ultimele tehnici de chirurgie plastică cu oncologia chirurgicală mamară. Atunci când este necesară o lumpectomie mare care va lăsa sânul distorsionat, țesutul rămas este sculptat pentru a alinia mamelonul și areola și pentru a restabili un aspect natural a formei sânului. Sânul opus va fi, de asemenea, modificat pentru a crea simetrie.
Radioterapia
Se folosește frecvent după lumpectomie pentru cancerul de sân depistat în stadiu incipient. De asemenea, se poate recomanda radioterapie la nivelul peretelui toracic după mastectomie pentru cancerul de sân extins local sau/şi la ganglionii limfatici.
Radioterapia modernă este astăzi una dintre cele mai eficiente metode folosite în tratamentul acestui tip de cancer. Cu ajutorul tehnicilor IMRT, durata medie a ședințelor de radioterapie este de până la 8 minute, fasciculele de radiaţie se rotesc în jurul pacientului cu mare precizie, sunt evitate cu precizie organele sănătoase, toxicitatea este mult redusă față de tehnicile de cobalto-terapie, iar dozele administrate pot fi mărite pentru o mai mare eficienţă.
Scopul radioterapiei în cazul cancerului de sân este acela de a distruge celulele maligne rămase în urma intervenţiei chirurgicale de la nivelul sânului (în cazul tratamentului conservator, când nu se înlătură tot sânul), de la nivelul peretelui toracic (după mastectomie) sau de la nivelul ganglionilor (din axilă sau supraclaviculari).
Chimioterapia
Este recomandată înainte de intervenţia chirurgicală la femeile cu tumori mari. Scopul este de a micşora formaţiunea, astfel încât să fie uşor de îndepărtat chirurgical. Chimioterapia este utilizată în cazurile în care boala s-a răspândit deja în alte părţi ale corpului, pentru a ţine sub control boala şi pentru a reduce simptomele cancerului. Regimurile chimioterapeutice convenționale includ următoarele preparate: docetaxelul, ciclofosfamida, doxorubicina, carboplatin, metotrexatul, trastuzumab.
Terapia cu hormoni
Terapia cu hormoni sau, mai degrabă, terapia de blocare a hormonilor, deoarece constă în utilizarea medicamentelor pentru a bloca efectele hormonilor, este adesea utilizată pentru a trata cancerele de sân sensibile la hormoni. În cazul în care cancerul s-a raspândit deja, terapia cu hormoni poate ajuta la reducerea tumorii. Două modulatoare selective ale receptorilor de estrogen (SERM), tamoxifenul și raloxifenul, sunt aprobate pentru reducerea riscului de cancer de sân la femeile cu risc ridicat.
Terapia ţintită
Acest tip de terapie constă în utilizarea unor tratamente specifice, create pentru a ataca anomaliile specifice din interiorul celulelor canceroase. Celulele au multe proteine diferite numite receptori pe suprafaţa lor. HER-2 este un tip de receptor natural; în celulele normale, receptorii HER-2 sunt considerate a fi implicate în creşterea şi proliferarea celulară. In unele tipuri de cancer la sân există prea mulţi receptori HER-2 ce au accelerat inmulţirea celulelor canceroase. Pentru a afla statutul receptorilor HER-2, celulele cancerului la sân sunt testate într-un laborator. Terapia HER-2 include medicamente (numite trastuzumab, de asemenea, cunoscute sub numele Herceptin) care se leagă de receptorii HER-2 ai celulelor canceroase. Prin blocarea receptorilor, Herceptin perturbă creşterea celulelor tipurilor de cancer HER-2-pozitiv, ducând la o creştere mai lentă a cancerului.
La pacienții cărora li se administrează terapie adjuvantă cu inhibitor de aromatază și care prezintă un risc ridicat de fracturi osoase, anticorpul monoclonal “Denosumab” sau oricare dintre bisfosfonați de acid zoledronic și pamidronat pot fi adăugate la schema de tratament pentru a crește masa osoasă. Acești agenți sunt administrați împreună cu suplimentul de calciu și vitamina D. Acest tip de terapie constă în utilizarea unor tratamente specifice, create pentru a ataca anomaliile specifice din interiorul celulelor canceroase.
De ce să alegi Centrul Oncologie Medpark:
- Cel mai modern și dotat centru oncologic din țară;
- Singura instituție medicală care lucrează în baza principiilor „Tumor board” – planificarea și evaluarea răspunsului la tratamente în cadrul echipei oncologice multidisplinare;
- Prima instituție medicală care lucrează în baza standardelor și protocoalelor internaționale (NCCN, ESMO);
- Toată gama de echipamente de diagnostic și infrastructură chirurgicală performantă;
- Medicamente și consumabile de cea mai înaltă calitate;
- Colaborarea cu spitale de top la nivel mondial pentru realizarea tratamentelor ce nu pot fi efectuate în țară;
- Acreditarea Joint Comission International – cea mai înaltă apreciere în domeniul medical, care garantează calitatea serviciilor și siguranța pacientului.