Vă rugăm să activați dispozitivul în
modul portret
Fă o programare

Obezitatea la copii – o problemă de actualitate! 60% dintre copiii obezi devin adulţi obezi

Nutriţie
08 sept., 2022

Tot mai frecvent putem vedea copii de vârstă mică care vizibil au exces de greutate. Povara kilogramelor pare să fie o problemă greu de depășit, părinții fiind alarmați și îngrijorați de faptul că eforturile depuse în gestionarea corectă a alimentației copilului nu dau rezultate.

Ce presupune obezitatea și care sunt parametrii, simptomele care confirmă că un copil suferă de această maladie?

Conform Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) supraponderea (excesul de greutate) și obezitatea sunt definite ca acumulare anormală sau excesivă de țesut adipos (gras) care poate afecta sănătatea.

Pentru copiii sub 5 ani:

  • Excesul de greutate este greutatea pentru înălțime mai mare decât 2 devieri standard peste mediana standardelor OMS de creștere a copiilor;
  • Obezitatea este greutatea pentru înălțime mai mare decât 3 devieri standard peste mediana standardelor OMS de creștere a copiilor.

Pentru copii cu vârsta cuprinsă între 5-19 ani:

  • Excesul de greutate este Indicele de masă corporală pentru vârstă mai mare decât o deviere standard peste mediana de referință de creștere a OMS;
  • Obezitatea este Indicele de masă corporală mai mare decât două devieri standard peste mediana de referință de creștere a OMS.

La ora actuală, cea mai potrivită metodă de apreciere a obezității la copii este calcularea indicelui de masă corporală (IMC), urmată de folosirea nomogramelor OMS.
Indicele de masă corporală (IMC) este frecvent utilizat în clasificarea excesului ponderal şi a obezității. Acesta este definit ca greutatea (în kilograme) împărţită la pătratul înălţimii în metri (kg/m2). IMC-ul se compară cu nomogramele corespunzătoare pentru sexul și vârsta copilului.
În cazul copiilor, valorile obținute sunt interpretate în funcție de anumite percentile, deoarece nivelurile IMC trebuie să fie exprimate în raport cu alți copii de aceeași vârstă și sex.
În prezent nu există o definiţie a obezităţii infantile standardizată internaţional.
Pentru a afla dacă copilul are o greutate sănătoasă sau este supraponderal, pentru copii cu vârsta cuprinsă între 2 și 19 ani, puteți utliza calculatorul CDC (Centers for Disease Control and Prevention).

Care sunt cauzele cele mai frecvente ce duc la apariția obezității?

Obezitatea are o etiologie multifactorială, surplusul ponderal fiind rezultatul acţiunii unor factori genetici şi de mediu, consideraţi factori determinanţi, aceştia acţionând individual sau în asociere cu anumiţi factori de risc.
Factorii determinanţi sunt reprezentați de:

  • Dezechilibrul între aportul și consumul de energie – principalul factor care duce la obezitate, fiind generat de excesul alimentar cantitativ şi / sau calitativ, consumul caloric scăzut prin sedentarism, vizionare TV excesivă, activităţi prelungite la computer. Caloriile suplimentare care nu sunt consumate prin activităţi fizice se transformă în grăsime.
  • Sindroame genetice asociate cu obezitatea – sunt cauze rare de obezitate la copil: rezistenţă la leptina; sindromul Prader Willi; sindromul Lawrence Moon Biedle și altele.
  • Cauzele secundare de obezitate: boli endocrine ca sindromul Cushing, hipotiroidismul, leziunile hipotalamice; unele clase de medicamente pot cauza creștere în greutate.
Factori de risc (favorizanţi) sau factori de risc care favorizează dezvoltarea obezității sunt:
  • Intranatali: diabetul gestațional la mamă, greutatea mică la naştere a copilului.
  • Postnatali: factori psihologici (stresul, anxietatea și depresia cresc riscul de obezitate al copilului), antecedente heredocolatarale (care se referă la prezența unor afecțiuni la membrii familiei ) de obezitate sau statusul socio-economic scăzut.

Important de reținut! Chiar dacă principala cauză a obezităţii este dată de un sindrom genetic, o tulburare hormonală sau de medicamente, stilul de viaţă are un impact major asupra gradului de obezitate.

Dacă e să ne referim la sexul copilului, fetele, sau băieții sunt mai predispuși să fie obezi?

Prevalența supraponderii și obezității la copii este aproape similară la fete și băieți.

Ce măsuri de prevenire trebuie să ia părinții, dar și care sunt recomandările medicale?

Excesul de greutate și obezitatea, precum și bolile netransmisibile asociate acestora, pot fi prevenite în mare măsură. Pentru a preveni creșterea excesivă în greutate a copilului dumneavoastră, trebuie să:

  • Fiți un exemplu (model) bun pentru copil. Alimentația sănătoasă și activitatea fizică trebuie să fie o regulă în familie. Toți vor beneficia și nimeni nu se va simți marcat.
  • Oferiți copiilor gustări sănătoase, fructe și nuci.
  • Limitați aportul de energie din grăsimi și zaharuri totale.
  • Alegeți alimente sănătoase: legume, fructe, cereale integrale, nuci, leguminoase, lactate slabe, pește, carne slabă.
  • Oferiți gustări sănătoase: fructe, iaurt cu conținut scăzut de grăsimi, morcovi.
  • Limitați băuturile îndulcite.
  • Oferiți alimente noi de mai multe ori. Nu vă descurajați dacă copilului dumneavoastră nu îi place imediat un aliment nou. De obicei, este nevoie de mai multe expuneri la un aliment pentru a obține acceptarea.
  • Alegeți recompense nealimentare. A promite bomboane pentru un comportament bun nu este o idee bună.
  • Încercați practici de eliberare a stresului. Yoga pentru copii, exercițiile de respirație, meditația sau proiectele de artă pot ajuta la calmarea copilului.

Asigurați-vă că copilul dumneavoastră doarme suficient. Unele studii indică faptul că prea puțin somn poate crește riscul de obezitate. Lipsa de somn poate provoca dezechilibre hormonale care duc la creșterea apetitului.

  1. Antrenați copiii în activitate fizică regulată – 60 de minute pe zi cel puțin. Câteva idei de activitate: jocul afară, săritul cu coarda, cursuri de dans sau arte marțiale, patinaj cu role, înot și ciclism.
  2. Fiți consistent, dar acceptați mici excepții. Consecvența este cheia! Obiceiurile zilnice de alimentație sănătoasă și exerciții fizice sunt importante pentru succesul pe termen lung. Cu toate acestea, asta nu înseamnă că copilul dumneavoastră nu se poate bucura de un răsfăț pentru ocazii speciale sau nu poate lua câteva zile libere de la exerciții fizice dacă este obosit sau nu se simte bine. Ceea ce faci de cele mai multe ori este ceea ce contează.
  3. Limitați timpul de utilizare a gadgeturilor. Sedentarismul în timpul jocurilor video și la calculator / telefon, vizionarea televizorului, derularea rețelelor de socializare poate face dificilă ținerea greutății sub control. OMS recomandă ca copiii mai mari de doi ani să nu aibă mai mult de una – două ore pe zi acces la ecran, iar copiii mai mici de doi ani să nu aibă deloc acces la ecrane.

De asemenea, asigurați-vă că copilul dumneavoastră se va prezenta la medic pentru control cel puțin o dată pe an. În timpul acestei vizite, medicul măsoară înălțimea, dar și greutatea copilului și calculează IMC-ul acestuia. O creștere semnificativă a percentilei IMC al copilului dumneavoastră pe parcursul unui an, poate fi un posibil semn că copilul este expus riscului de a deveni supraponderal.

Un copil cu obezitate se poate îmbolnăvi și de alte boli asociate? Ce alte riscuri pot apărea?

Obezitatea este asociată invariabil cu comorbidități. Obezitatea poate genera complicaţii pe termen scurt, mediu şi lung, vizibile uneori în viaţa de adult. De cele mai multe ori atingerea greutății sănătoase optime duce și la rezolvarea complicației.

Complicaţii pe termen scurt şi mediu sunt:

  • diabet zaharat de tip 2,
  •  hipertensiune arterială,
  • dislipidemie,
  • steatoza hepatica,
  • apnee de somn,
  • tulburări respiratori,
  • sechele emoţionale şi psihosociale,
  • tulburări ortopedice.

Complicaţiile pe termen lung sunt vizibile uneori doar în perioada de adult şi sunt reprezentate de suprapondere şi obezitate cu complicaţii metabolice şi cardiovasculare aferente. De reținut: 60% dintre copiii obezi devin adulți obezi.

Există o statistică în acest sens legată de creșterea nr copiilor diagnosticați cu obezitate?

În 2019, se estima că 38,2 milioane de copii cu vârsta sub 5 ani erau supraponderali sau obezi. Peste 340 de milioane de copii și adolescenți cu vârsta cuprinsă între 5 și 19 ani erau supraponderali sau obezi în 2016. Prevalența excesului de greutate și a obezității în rândul copiilor și adolescenților cu vârsta cuprinsă între 5 și 19 ani a crescut dramatic de la doar 4% în 1975 la puțin peste 18% în 2016. În timp ce puțin sub 1% dintre copiii și adolescenții cu vârsta cuprinsă între 5 și 19 ani erau obezi în 1975, mai mult de 124 de milioane de copii și adolescenți erau obezi în 2016.
Inițial, obezitatea infantilă a fost considerată o problemă numai în ţările cu venituri ridicate, dar acum este în creştere dramatică în ţările sărace și în curs de dezvoltare, în special în mediul urban.

Pentru programări și detalii apelează 022 40 00 40, disponibil 24/7.

 

Aplicație mobilă
FREE - In Google Play
Descarcă