Vă rugăm să activați dispozitivul în
modul portret
Fă o programare

Ai absolvit liceul sau gimnaziul? Acum poți continua studiile și câștiga în același timp!

Noutăți
20 iul., 2019

Noul program de studii ”Operator recepție în instituții medicale” prin Învățământ Dual le permite tinerilor să învețe o profesie la Colegiul Național de Comerț al ASEM, dar și să lucreze în același timp la Medpark – unicul Spital Internațional din țară, dobândind abilități practice esențiale pentru carieră.

Doar 12 locuri bugetare! Admiterea participanților se efectuează în bază de concurs.

Avantajele programului:
  • Studii la buget timp de 2 ani;
  • Cazare gratuită în cămin;
  • 60% a programului de studii are loc la locul de muncă;
  • Motivare financiară: salariu de ucenicie (de la 2500 lei net) + bursă;
  • Asigurare medicală și socială;
  • Obții o specialitate, dar și experiență de lucru într-un spital la standarde internaționale;
  • Poți fi angajat de bază imediat după absolvire.
Cine poate aplica?

Absolvenții de liceu (cu BAC sau fără), care au atins majoratul și au vârsta de până la 30 de ani.

Cum poți aplica?

Admiterea se efectuează în bază de concurs la Colegiul Național de Comerț al ASEM în perioada 15 iulie – 30 august 2019 – depunerea dosarelor pentru concursul de admitere sesiunea 2019.

Dosarul candidatului trebuie să conțină următoarele documente:

  • Certificatul de studii liceale / certificatul de studii medii generale / certificatul de calificare la specialități conexe meseriei inițiale (în original);
  • Buletinul de identitate (copia și originalul);
  • Certificatul medical tip (nr.086 – U, sau nr.086 – E) eliberat în anul admiterii de circumscripţia medicală conform domiciliului;
  • 6 fotografii color 3×4;
  • Alte acte ce confirmă posibilitatea candidatului de a concura la categoria de 15% (copia și originalul).

Adresa depunerii dosarului: Colegiul Național de Comerț al ASEM, or. Chișinău, str. Petru Rareș 18

Pentru detalii contactează-ne la tel. 068 536 037 sau pe: [email protected].

Aplică acum!
Aplicație mobilă
FREE - In Google Play
Descarcă