Vă rugăm să activați dispozitivul în
modul portret
Fă o programare

Gest „din inimă” din partea angajaților Medpark. Au donat peste 15 litri de sânge în 4 ore!

Despre Medpark
13 sept., 2018

Bolile cardiace reprezintă cauza nr. 1 de deces în lume. De aceea, în fiecare an, Spitalul Internațional Medpark dedică luna septembrie activităților de informare și de promovare a sănătății inimii, care este marcată inclusiv la nivel mondial pe data de 29 septembrie.

Luna inimii a debutat cu un gest „din inimă” din partea angajaților Medpark. Medici, asistente medicale, infirmiere, recepționeri, contabili și alți angajați s-au mobilizat și au donat peste 15 litri de sânge în 4 ore.

 

 

 

 

 

 

 

Necesarul de sânge și produse sanguine este departe de a fi acoperit la nivel național. Statisticile internaționale arată că fiecare om are nevoie de cel puțin o dată pe parcursul vieții de transfuzii de sânge, iar atunci când rezervele sunt insuficiente pot fi amânate proceduri chirurgicale, intervenții. Pe de altă parte, actul de donare este unul benevol și de aceea ține de dorința fiecăruia care are posibilitatea de a face un bine.

Spitalul Internațional Medpark aduce mulțumiri Centrului Național de Transfuzie care a făcut posibilă această acțiune donare de sânge și vă îndeamnă să dăruiți viață pe această cale!

Din respect pentru viață, cu dragoste pentru oameni

Aplicație mobilă
FREE - In Google Play
Descarcă