Vă rugăm să activați dispozitivul în
modul portret
Fă o programare

Profesorul Aureliu Batrînac decorat cu Ordinul Mitropolitan

Noutăți
01 feb., 2012

Distinsul medic cardiolog Aureliu Batrînac a fost distins cu Ordinul „Cuv. Paisie Velicikovski”, gr. II. La raportul Arhim. Siluan (Şalaru), stareţul Mănăstirii Curchi, ierarhul a decis decorarea acestuia pentru toată truda depusă întru salvarea a sute de pacienţi.

Domnul profesor a rămas plăcut surpins de apreciere şi a menţionat că este nevoie de a construi o realție cât mai strânsă între Biserică și cadrul medical, pentru a putea asigura pacienților atât întremarea trupească, dar mai ales pe cea sufletească. În această ordine de idei, domnu Bătrânac a declarat că toate pe câte le realizează, le realizează cu ajutorul lui Dumnezeu, Căuria îi mulțumește pentru nemărginita Sa milă și ajutorare.

Mitropolitul Vladimir a mulțumit invitatului pentru truda depusă întru salvarea vieților omenești și și-a manifestat speranța că tot mai mulți medici vor urma exemplul domniei sale și vor cere ajutorul Domnului în toată lucrarea lor.

Aplicație mobilă
FREE - In Google Play
Descarcă