Vă rugăm să activați dispozitivul în
modul portret
Fă o programare

Schimb de bune practici între Germania și Republica Moldova în domeniul învățământului dual în sănătate

Noutăți
17 feb., 2020

În perioada 9-11 februarie 2020, o delegație formată din reprezentanții a 6 instituții din Republica Moldova, dintre care Uniunea Instituțiilor Medico-Sanitare Private, Spitalul Internațional Medpark, Cabinetul Instructiv – Metodic Republican al Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Camera de Comerț și Industrie, Centrul de Excelență în Medicină și Farmacie „Raisa Pacalo”, precum și Colegiul de medicină „Orhei”, au efectuat o vizită de studiu în Berlin, în vederea schimbului de experiență și bunele practici în domeniul învățământului dual în sănătate, în special pentru formarea asistenților medicali în sistem dual.

Pe parcursul vizitei de studiu, membrii grupului de lucru au avut ocazia să se întâlnească cu reprezentanții instituții de profil din Germania.

În cadrul întrevederii cu directorul Campusului de învățământ din Berlin pentru profesii în sănătate, un proiect educațional comun al celui mai mare grup de spitale municipale din Germania – Vivantes și al uneia dintre cele mai mari clinici universitare publice din Europa – Charite, au fost purtate discuții și aduse informații cu privire la programele de învățământ dual, prin care se pregătesc viitorii asistenți medicali și mentorii acestora din cadrul instituțiilor medicale.

Una din gazdele grupului de lucru a fost Colegiul de medicină Wannseeschulen, instituție cu veche tradiție în sistemul dual de învățământ care pregătește specialiști în asistență medicală în cooperare cu 15 spitale din Berlin. Printre subiectele abordate la sesiunea de informare au fost programele de instruire duală a asistenților medicali în contextul reformei, care se implementează în Germania în acest domeniu începând cu anul 2017.

Vizita a fost organizată de Universitatea Akkon, instituție de învățământ privat de științe umaniste aplicate care oferă programe de licență și master în domenii de sănătate. Reuniunile organizate în cadrul acestei instituții s-au focusat asupra pregătirii și formării asistenților medicali în Germania, posibilitățile de calificare continuă a cadrelor medicale, dar și despre managementul calității în sănătate.

Menționăm că membrii delegației fac parte din grupurile de lucru pentru elaborarea unui pachet educațional pentru formarea asistenților medicali prin sistem dual, a unui Program de formare continuă a mentorilor din instituțiile medicale și pentru dezvoltarea unui cadru de reglementare a învățământului dual în domeniul sănătății. Activitățile grupurilor de lucru sprijină pilotare primului program de formare a asistenților medicali prin sistem dual în Republica Moldova.

Activitățile sunt parte a subvenției locale „Introducerea formării prin învățământ dual a asistenților medicali în instituțiile medico-sanitare private” susținută de proiectul “SUPORT ÎN PROMOVAREA ÎNVĂȚĂMÂNTULUI DUAL PENTRU O ECONOMIE VERDE” finanțat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) și co-finanțat de Agenția de Cooperare și Dezvoltare a Elveției (SDC).


Învățământul dual le permite tinerilor să învețe o meserie la colegiu și să dobândească experiență practică în cadrul unei companii, în același timp. Până acum Spitalul Internațional Medpark a luat parte în programele de învățământ dual pentru infirmieri și operatori recepție și va susține extinderea oportunităților pentru tineri, în colaborare cu instituțiile implicate.

Aplicație mobilă
FREE - In Google Play
Descarcă