„Un spital, ca o altă țară.” Cum salvează vieți tratamentele de ultimă generație
15 decembrie 2016 este ziua despre care Petru Ilieș din Criuleni spune că „s-a născut a doua oară”. A fost adus cu ambulanța la Medpark, după ce petrecuse 3 zile în secția de reanimare a spitalului raional, cu suspecție de infarct miocardic.
Petru Ilieș, pacient: „Pe 12 decembrie m-am simțit rău și am mers la policlinica din Criuleni. Sunt hipertonic, credeam că tensiunea din nou o ia razna. M-am apropiat de registratură să întreb dacă cardiologul meu e pe loc. Acolo am și căzut jos. M-am trezit deja în secția de reanimare a spitalului, cu medici în jurul meu. Aveam o durere puternică în zona pieptului și abia de puteam respira.”
După aproape 72 de ore de la internare, starea bărbatului de 64 de ani s-a înrăutățit: Petru Ilieș avea insuficiență respiratorie acută și a fost transportat la Medpark, spital care era de gardă în acea zi în preluarea cazurilor urgente legate de patologiile cardiovasculare. În doar câteva ore, cardiologii de aici au efectuat un șir de investigații complexe, datorită cărora au putut stabili că pacientul a suferit, de fapt, un tromboembolism pulmonar – diagnostic care în 80 la sută din cazuri este fatal.
Mihail Taşnic, medic cardiolog-intervenționist Medpark: „Tromboembolismul arterelor pulmonare este provocat de un cheag de sânge, în cazul dat format în vena bolnavă a piciorului, ce s-a desprins și a migrat prin vase până în plămânul drept, în orice moment putându-i provoca pacientului infarct pulmonar sau deces. Situația era extrem de gravă, având în vedere cât de târziu a fost transportat la noi pacientul și dimensiunile trombului. Dar pentru că am reușit să efectuăm prompt analizele biochimice, ecocardiografia și tomografia computerizată, am putut preveni cel mai sumbru scneariu.”
În cazul lui Petru Ilieș, angiochirurgii au optat pentru unica metodă eficientă de tratament al trombembolismului, disponibilă în cadrul Spitalului Internațional Medpark – Tromboliza.
Mihail Taşnic, medic cardiolog-intervenționist Medpark: „Tromboliza este o metodă terapeutică ce constă în injectarea unei substanțe speciale, care este capabilă să dizolve un cheag sanguin. Substanța a fost injectată prin cale intravenoasă în braț si timp de câteva ore a dizolvat trombii atât de la nivelul plămânilor, cât și de la nivelul venelor bolnave a piciorului. Această procedură este recomandată, în special, pacienților instabili hemodinamic, așa cum era dl Ilieș.”
În următoarele 7 zile, Petru Ilieș s-a recuperat sub stricta supraveghere a echipei medicale din cadrul Centrului Sănătatea Inimii Medpark. Astăzi bărbatul recunoaște că a reușit să „păcălească” moartea doar datorită profesionalismului medicilor și a infrastructurii de care dispune cel mai complex centru cardiologic din Moldova.
Petru Ilieș, pacient: „Medpark este ca o altă țară. M-au controlat cu aparate pe care nu le văzusem niciodată, mi-au verificat atât de repede și inima, și plămânii. Dar cel mai mult m-a impresionat dedicația oamenilor care muncesc acolo. Domnul Tașnic, în loc să plece acasă la 6 seara, stătea lângă mine până după ora 8, iar dimineața la 6 era din nou lângă patul meu. Atât de tare griji își făcea pentru mine. Numai datorită lui sunt viu astăzi. Să-i dea Domnul sănătate!”
Bolile sistemului cardiovascular sunt cei mai de temut dușmani ai omului – se strecoară pe furiș și țintesc victima cu o precizie fatală, lăsând șanse la supraviețuire doar când sunt depistate la timp și tratate corect. Centrul Sănătatea Inimii Medpark dispune de o echipă de medici cu experiență internațională și cel mai modern aparataj din țară pentru a fi mereu cu un pas înaintea inamicului, pentru a salva cât mai multe vieți. Este singurul centru din țară, capabil să acorde tot spectrul de servicii medicale, atât terapeutice cât și chirurgicale în cazul patologiilor cardiovasculare, respectând standardele internaționale. Aici pacienții beneficiază de cele mai bune îngrijiri și intervenții urgente, care le oferă șanse maxime de recuperare.