Please turn the device into
portrait mode
Appointment

Studiu de caz: pacientă 60 de ani, anemie și imunitate scăzută fără cauze aparente

Medicină internă
15 Jun, 2023

Stările patologice de oboseală și răceli frecvente sunt deseori justificate prin stilul de viață sau stres, și sunt trecute cu vederea. Însă, atunci când acestea durează luni sau chiar ani de zile, limitează esențial calitatea vieții pacientului și pot semnala anumite afecțiuni.

Pacienții care caută răspuns la problemele de sănătate sau care se confruntă cu multiple diagnostice concomitente, pot găsi ajutor profesionist la echipa Centrului de Medicină Internă Medpark, cum este cazul pacientei în vârstă de 60 de ani.

Răcelile frecvente semnalau o afecțiune mai gravă

Doamna s-a adresat la Spitalul Internațional Medpark cu o banală răceală, dar cu mai multe simptome pe fundal. De mai mult de jumătate de an suferea de stări anemice, slăbiciuni, hemoglobină scăzută fără nicio cauză depistată în urma investigațiilor. Periodic era nevoită să apeleze la transfuzii pentru compensarea lipsei de fier și tot periodic se adresa la medici pentru tratarea infecțiilor respiratorii care deveneau tot mai frecvente.

A fost internată în staționarul Medpark pentru tratamente simptomatice, de ameliorare a stării de sănătate, iar între timp medicul internist Angela Selivanov a reunit o echipă multidisiplinară pentru investigarea cazului.

Primele diagnostice excluse au fost acelea de proces infecțios și pierderea fierului din cauza malabsorbției la nivelul tractului endoscopic sau a unor hemoragii. Urma excluderea unui proces neoplazic, adică a cancerului.

Patologie oncologică rară, depistată datorită colaborării multidiciplinare

Având la dispoziție cel mai vast spectru de analize de laborator și metode imagistice, medicii Medpark au investigat organele interne rând pe rând, iar cauza identificată este o maladie rară, proces cancerigen incipient la nivelul oaselor – mielom multiplu.

Mielomul multiplu este o maladie a sângelui de la nivelul măduvei osoase, care în timp se răspândește la întregul sistem osos. Succesul tratamentului depinde foarte mult de depistarea timpurie, atunci când leziunea nu afectează osul și constă din tratament chimioterapeutic.

În prezent pacienta a încheiat tratamentele și este monitorizată de echipa Medpark pentru a preveni apariția oricăror complicații.

Centrul multidisciplinar de medicină internă Medpark se bazează pe abordarea în echipă extinsă a pacienților cu multiple patologii, reunind specialiști din peste 20 de domenii, o secție de staționar și servicii de reabilitare medicală, cu acces la servicii complete de diagnostic prin medicină de laborator și imagistică medicală.

Pentru a programa o consultație la medicul internist Medpark, apelează 022 40 00 40.
Mobile App
FREE - In Google Play
Unload